La 16 ani după ce au dat lovitura cu hitul „Nu mă uita”, R.A.C.L.A. şi Anda Adam revin în atenţia publicului cu o piesă-replică intitulată sugestiv „Nu te-am uitat”.
De data aceasta însă, cei doi şi-au unit forţele nu doar pe plan muzical, dar şi în cadrul unui proiect vestimentar inedit, care poartă denumirea de RAWear. Dacă Anda Adam a rămas în lumina reflectoarelor de pe vremea celebrului „Nu mă uita” şi până astăzi, R.A.C.L.A. s-a ocupat în tot acest timp exclusiv de proiecte underground, care nu au avut legătură directă cu lumea comercială.
„Nu te-am uitat” devine cu atât mai interesant cu cât este rezultatul colaborării dintre doi artişti care provin din zone total diferite ale industriei muzicale româneşti.
Ceea ce puţină lume ştie este că anul 2015 a însemnat pentru cei doi artişti nu numai o reîntâlnire pe plan muzical, ci şi un proiect inedit în domeniul… vestimentar.
Grupată în jurul cuvintelor-cheie „rapqueen” şi „rapking”, colecţia de produse personalizate vine în completarea regăsirii pe plan muzical. Conceptul de design a fost asigurat de R.A.C.L.A şi producţia tuturor pieselor #RAWear s-a realizat cu susţinerea companiei germane V.I.P. Pictures World, care a intrat pe piaţa românească în 2014 şi are deja în portofoliu colecţii pentru celebrităţi româneşti atât din sfera muzicală (Anda Adam, R.A.C.L.A., Andra, Raluka, Randi, Proconsul, Uddi, Paula Seling), cât şi din alte domenii artistice şi sportive (Claudiu Keşerü, Ştefan Popa Popas, Eli Lăslean ş.a.m.d.).
Colecţia #RAWear cuprinde tricouri, brichete şi carcase pentru diferite modele de smartphone-uri, toate personalizate pe baza unui concept amplu ce caracterizează întocmai stilul R.A.C.L.A.
Daria Petrescu